Turku, Madrid, Paris, București, Pitești, Salonic au fost gările-spital ale lui Oprea. Din Barcelona e liber să zboare iar spre podiumurile lumii.
Micul dejun, de la ora 13:00, pare mult mai delicios, viața capătă un alt gust după o seară de neuitat pe Montjuic, iar timpul nu se mai dilată odată ce ai luat medalia de argint (17,51 m) la Europene. Cu alte cuvinte, e momentul pentru prima plimbare relaxantă prin orașul cu o mie de frumuseți, orașul în care Marian Oprea a renăscut în atletismul mondial.
Puțin după prânz, pornim călătoria de la Hotelul Confortel spre Piața Catalunia, locul în care Barcelona lui Guardiola celebrează fiecare triumf, dar e vineri și traficul devine mai agasant ca-n matinalul de pe ruta Unirii – Romană. Nu e cazul să-ți faci nervi, căci „Struțul” emană bună dispoziție cu carul, iar taximetristul, cum-necum, face pe David Copperfield, lăsându-ne cât am clipi în capătul celebrei Rambla, o perpendiculară pe destinația noastră. Dar până la sosire trecem prin cadre fantasmagorice învăluite de un miros de gogoși pătrunzător.
Magneți pentru prieteni Personaje grotești înfățișate de statui cu inimă ne invită să lăsăm un ban în pălărie, vânzători ambulanți de toate culorile își prezintă marfa în limbi universale, iar vacarmul de nedescris parcă ne împinge de la spate spre liniștea din Piața Catalunia. Cu opriri însă. Pentru că Marian alege câțiva magneți pentru frigiderele prietenilor, mai oferă prin eter un interviu la rece sau se lasă fascinat de o sosie a lui Messi executând un număr de iluzionism fotbalistic. „N-aș putea să fac așa ceva, dar hai mai bine să ieșim din nebunia asta! Destulă furtună interioară am avut eu în cele 22 de luni.
Nu mai suport parcă nici agitația asta!”, sună prima confesiune. Iar pe măsură ce pașii ne poartă spre locul în care porumbeii îți mănâncă din palmă, elevul Doinei Anton dezvoltă mărturisirile. „Am făcut în 22 de luni de o mie de ori rute între orașe Turku – Madrid – Paris – Pitești – București – Salonic. Mă simțeam încorsetat de perioada de refacere, mă simțeam ca struții aceia în captivitate din Beijing pe care i-am vizitat împreună”, ne spune piteșteanul, în timp ce hrănește prietenoșii porumbei. Iar chinurile n-au fost doar fizice.
Citiți următoarele mărturisiri:
„Unii doctori mi-au dat de înțeles după operație că aș putea să-mi închei cariera”
„Când am venit prima dată acasă în cârje, maică-mea a început să jelească, de nu mai aveam chef de niciun sport”
„În țară au ajuns la urechile mele declarații ale unora cum că aș fi terminat”
„Când ești la pământ și abia scoți capul din nou în lume, e normal ca organizatorii grand-prixurilor să nu dea doi bani pe tine”
„Când eram mic, jucam șotronul și elasticul. Și am rămas elastic în proba mea. Dar totuși la „Dansez pentru tine”nu cred că aș face față. Îi las pe alții”, Marian OPREA, vicecampion european (28 de ani)
În drum spre medalie…
Timpul trece rapid, mai facem niște poze, mai legăm câteva sincroane pentru PRO TV, iar ora plecării spre festivitatea de decernare a medaliilor se apropie.
„Acum îmi dau seama că parcă am fost un porumbel – călător sau un porumbel în captivitate, dar acum sunt liber precum cel din palma mea. Fă-mi o poză...”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER